Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4:6

După cum este Domnul, așa este și slujitorul

Dumnezeu ia lumina vie care strălucește pe chipul Domnului Isus Hristos și o face să strălucească în inimile noastre. Hristos este răspunsul și caracterul perfect al tuturor lucrurilor plăcute lui Dumnezeu. Noi suntem în El și trebuie să reflectăm caracterul Lui. El ne-a adus în lumina și sfințenia casei Tatălui; și pentru că avem părtășie cu El, putem să ne întoarcem spre El și să aruncăm asupra Lui toate gândurile și toate necazurile noastre.

Oare toți cei din jurul nostru percep, în felul nostru de a acționa, o astfel de reflectare a vieții lui Hristos, încât nu ne pot înțelege fără să-L cunoască pe Hristos? „Sfințiți pe Domnul – pe Hristos – în inimile voastre. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală despre nădejdea care este în voi, dar cu blândețe și cu frică” (1 Petru 3:15). Atât timp cât a fost pe pământ, Hristos a avut întotdeauna inima în ceruri; totul Îi venea din cer și El manifesta parfumul unei iubiri cerești.

Inima și acțiunile Domnului Isus erau în armonie cu inima Tatălui. Doresc să fiu și eu ca Hristos! Doresc ca lumea să spună: Așa cum este Domnul lui, așa este și el – „Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută și citită de toți oamenii. Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe niște table din piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne.” (2 Corinteni 3. 2-3). Scopul Domnului Isus este să aibă pe pământ, în timp ce El este absent, un popor care să-L arate prin felul lui de a trăi, prin modul lui de a gândi și prin faptele lui.

Fiind pe pământ, El a fost îndurerat până când a împlinit voia Tatălui prin moartea Lui pe cruce. Cu toate acestea, niciun om nu a fost vreodată atât de fericit ca Domnul Hristos, pentru că El vedea totul în relație cu planurile și voia lui Dumnezeu. În ciuda durerii intense din inima Lui, El avea întotdeauna ceva de lăudat, ceva de spus despre Tatăl, manifestând o bucurie interioară, ca un izvor ascuns, răcoritor și nesecat.

după G.V. Wigram