Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare… Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni.

Iacov 1:2-3, 13

Domnul a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.” Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului.

Iov 2:6-7

Ce ne învață istoria lui Iov (2)

Cartea lui Iov ridică vălul asupra a ceea ce se întâmplă în lumea nevăzută: îl vedem pe Satana ducându-se și întorcându-se pe pământ, și observând ce fac oamenii pe care Dumnezeu, în iubirea Lui, dorește să-i binecuvânteze. Satana vine chiar să se prezinte înaintea lui Dumnezeu, iar scopul lui este clar: să-l învrăjbească pe Iov împotriva lui Dumnezeu și pe Dumnezeu împotriva lui Iov. Numele lui, „Satana”, înseamnă, de altfel, adversar. În Apocalipsa 12:10, el este numit și „acuzatorul fraților”. Satana se bucură să ne facă rău, să ne împiedice să gustăm binecuvântările lui Dumnezeu și să ne bucurăm în El.

Dar Dumnezeu pune limite acțiunii lui Satana: acesta nu își poate duce până la capăt scopurile rele. „Dumnezeu este bun și milostiv” (Psalmul 119:68). Păcatul, total contrar naturii Sale sfinte, este deci o urâciune pentru El: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). El poate pune la încercare credința unui credincios, așa cum a făcut cu Avraam în Geneza 22, dar Dumnezeu nu va sugera niciodată cuiva să facă ceea ce este rău. Înclinațiile noastre rele sau dorințele noastre de a păcătui provin din natura noastră rea (vezi Iacov 1:13-15). Toți oamenii posedă această natură de la neascultarea lui Adam și Eva. Biblia numește această natură „carnea” (Coloseni 2:18) sau „carnea păcatului” (Romani 8:3).

Iov trebuia să învețe să se cunoască mai bine pe sine, și să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu. El înțelege acest lucru la sfârșitul cărții, când spune: „Urechea mea auzise despre Tine, dar acum ochii mei Te-au văzut” (Iov 42:5). Rezultatul este, de asemenea, o umilire necesară, pe care orice om – chiar și credincioșii evlavioși, precum Iov – trebuie să o trăiască într-o zi înaintea lui Dumnezeu: „Mi-e scârbă de mine însumi și mă pocăiesc în țărână și în cenușă” (v. 6).

Dacă Dumnezeu ne încearcă, El vrea să ne binecuvânteze (Iacov 5:11; Iov 42:10-17). Este greu să gândim astfel când ne aflăm în mijlocul furtunii, dar când ieșim purificați din cuptorul încercării, trăim o realitate la care Dumnezeu a vrut să ne conducă: adevărata fericire se găsește lângă El, tot mai aproape de El.

după E.P. Vedder, va urma